Pasiune

Atitudinea care face diferenţa

Pentru a îmbunătăţi cu adevărat vieţile pacienţilor noştri, ne propunem să le oferim posibilitatea de a se implica mai mult în propriul tratament. Studiile au demonstrat că pacienţii mai implicaţi în tratamentul lor suferă mai puţin comorbidităţi, îşi acceptă boala mult mai bine şi sunt, în general, mai sănătoşi. Le acordăm pacienţilor noştri mai multă încredere, atât prin intermediul comunicării deschise, serviciilor speciale de dializă, cum ar fi dializa nocturnă sau dializa de vacanţă, cât şi prin formarea profesională şi acordarea încrederii personalului nostru, din punct de vedere medical şi emoţional. Aflaţi mai multe.

Echipa Diaverum

În cadrul clinicilor Diaverum ne străduim să creăm un spirit de competenţă, învăţare, comunicare şi lucru în echipă, încurajând iniţiativa şi soluţiile creative. Auto-depăşirea şi păstrarea motivării sunt cerinţe permanente pentru angajaţii noştri şi putem spune că fiecare membru al familiei Diaverum demonstrează zilnic că are calităţile necesare pentru a „face diferenţa”. Aflaţi mai multe.

O experienţă revitalizantă

În toate centrele noastre de dializă, pacienţii sunt trataţi cu ajutorul unor echipamente de ultimă generaţie, într-un mediu plăcut, confortabil şi modern. Centrele sunt împărţite în 4 zone: zona de primire a pacienţilor, zona de tratament a pacienţilor, zona personalului şi zona tehnică. Fiecare zonă este echipată în mod diferit, în funcţie de necesităţi. Scopul principal este acela de a evita ambianţa „rece” de spital și de a crea un mediu plăcut, care să le ofere pacienților şi o experiență revitalizantă. Împărţirea spaţiului diferă de la o ţară la alta, în funcţie de sediu şi de condiţiile locale, dar sentimentul pe care îl oferă centrele noastre este întotdeauna acelaşi.