Diaverum lansează proiectul pilot al unei aplicaţii pentru pacienţi

Sydney, Munchen, 23 martie 2015 – Diaverum, unul dintre principalii furnizori de servicii de dializă din lume, a dezvoltat o aplicaţie intuitivă pentru pacienţi, pentru a le oferi posibilitatea acestora să joace un rol mai activ în asigurarea sănătăţii proprii. Aplicaţia d.CARE a fost recent lansată în Australia, sub forma unui proiect pilot. Peste 100 de pacienţi testează această aplicaţie în acest moment.

"Scopul nostru, al celor de la Diaverum, este să plasăm pacienţii în centrul a tot ceea ce facem şi să-i implicăm tot mai mult în tratament - de ex., prin introducerea unor aparate deservite chiar de pacienţi, prin programe de educare a pacienţilor şi programe de dializă nocturnă", spune Annette Kumlien, Vicepreşedinte Senior şi COO la Diaverum. "Această nouă aplicaţie reprezintă un pas înainte. Pacienţii au acces direct la datele medicale şi pot juca astfel un rol mai activ în asigurarea sănătăţii proprii."

Aplicaţia d.CARE le oferă pacienţilor acces non-stop la datele lor medicale. Aplicaţia include şi caracteristici non-medicale, care să îmbunătăţească experienţa de utilizare. De exemplu, pacienţii vor fi întrebaţi cum se simt, la aceleaşi ore, în fiecare zi. Îşi pot evalua starea generală, pot adăuga note explicative şi pot compara datele medicale curente cu cele din lunile anterioare.

"Adoptând tehnologii mai puţin comune, încercăm să-i stimulăm pe pacienţii noştri să adopte un stil de viaţă mai independent şi să se implice mai mult în asigurarea sănătăţii proprii", spune Karla Salt, Vicepreşedinte Responsabil Operații Lean la Diaverum şi coordonatoare a acestui proiect. "De exemplu, interfaţa de utilizare a fost dezvoltată în strânsă cooperare cu pacienţii noştri, pentru a ne asigura că este intuitivă şi uşor de utilizat."

În acest moment, 20% dintre pacienţii dializaţi în centrele Diaverum din Australia testează această aplicaţie în faza pilot. Pasul următor va fi să dezvoltăm şi să optimizăm aplicaţia, înainte de a o lansa şi în celelalte ţări în care Diaverum are centre de dializă. Aplicaţia d.CARE este disponibilă exclusiv pentru pacienţii Diaverum şi este gratuită.