Dializa peritoneală automată

DPA reprezintă o modalitate de dializă peritoneală care funcţionează în acelaşi mod ca și DPCA, dar schimburile au loc în timpul somnului cu ajutorul unui dispozitiv „ciclic”. În timpul zilei sunteţi liber(ă).

DPA

Cum funcţionează DPA?

Prin procedura DPA, un aparat vă ajută să se realizeze eliminarea reziduurilor şi a excesului de apă din corpul dvs. pe o perioadă de 8-10 ore în timpul somnului de noapte. Dispozitivul măsoară atent şi automat volumul de lichide necesar pentru fiecare schimb şi durata de timp pentru alimentare, staţionare şi drenare.

În fiecare seară se realizează o conexiune la dispozitivul DPA. Tratamentul are loc pe durata întregii nopţi, în timp ce pacientul doarme, iar deconectarea de la dispozitivul DPA se realizează atunci când pacientul se trezeşte dimineaţa. Cu puţin timp înaintea deconectării, de obicei se perfuzează „o ultimă umplere” în cavitatea peritoneală, care va rămâne în abdomen în timpul zilei. Este posibil ca unii pacienţi să necesite un schimb suplimentar în timpul zilei.

Durata medie a instructajului este de aproximativ 10 zile şi apoi pacientul va putea efectua tratamentul la domiciliu.

Dispozitive şi echipamente

Dispozitivele sunt de dimensiunea unui troler mic şi sunt uşor de transportat. Dispozitivul este conceput pentru a funcționa pe baza tiparelor normale de somn. Tratamentul poate fi întrerupt pentru a facilita realizarea activităţilor care necesită ridicarea din pat (de ex., mersul la toaletă).

Dispozitivele mai noi au carduri programabile de date — detaliile tratamentului prescris pot fi programate pe acesta, iar datele fiecărei şedinţe de dializă pot fi înregistrate. În afară de dispozitiv, pacienţii trebuie să aibă la dispoziţie în casă un spaţiu de depozitare a pungilor cu lichid de dializă şi a materialelor DP.